Pe lângă sine trec frâiele razelor puse căpestre zorilor. Dungă roșietică, fanta proiectată a ochiului se mărește în foc, hialine potriviri peste lucruri desenează contururi de rouă. Ciocârlii de miresme înviorează ae-rul somnoros cu fluturi de plecări și veniri în florile înaltului răsfățat în lenevirile orizonturilor despletite de ierburi.
Pe cărările sinelui pășesc gânduri primenite de cu seară pentru întâlnirea cu apele îndepărtate ale i-rișilor înfloriți de sărbătoarea unei noi zile de celebrare a vieții. Ghirlande de alburi șerpuiesc peste lăptoasele cețuri în retragerea spre tulnicul cosmic ce suflă zefire peste genele fiilor vântului.
Vagi așteptări purced lângă tâmple să înfășoare cu petale de cântec turnuri de înălțimi revărsate din monoliți de înfiorare în rod. Pârgul se întinde încet de la rădăcină spre fructul amânat de arșitele vrerilor în rătăciri celeste de îmbrățișări cosmice. Undele vederii se leagănă peste lucruri, mângâind tivurile desfăcute de verde ale câmpiilor brodate cu păpădii de lumini.
Limpedele, plin, oglindit în brațele dimineții, clatină desfaceri din germenii somnului; ferestrele ce-rului au fost deschise să se aerisească abisul de praful cosmic și întunericul uitat pe la grinzi de geneză. Culorile, prefăcute în șerpi de moliciune, dau zâmbete infinitelor forme din jur, pețind întâile raze ale soarelui cu ulcioare de rouă duse pe umeri de fluturi.
Monahii închipuirilor își spală întâiași dată ra-sele lor călugărești alcătuite din flori de cireș și le în-tind la soare pe streașina zării. Tridentele apelor ful- geră fulgurări înspre adâncurile care lucesc de-atâția pești de fuioare în argintări de oglinzi. Setea grâului se conturează copt în galbenul valurilor ce clatină veci-nătățile însângerate ale macilor.
Tulburările rămase din noapte se ascund de ve-derea augustă a zilei, se duc să se roage pe margini de lacuri, privind spre adâncurile ce le cheamă spre gru-purile lichide, spre liniștiri amniotice de mamă ce în-văluie în dragoste pruncul.
De pe spinările ultimelor coame de întuneric coboară visele fiilor florilor, purtând în palme cupe de crin în care duc luminile ochilor lor gâzelor ce se lea-gănă în hamacurile frunzelor de așteptare a verii.
Azi își deschide porțile respirațiilor noastre spre râul de argint cald din sufletul uriaș al Universului. Inspiri – ceri iubire, expiri – dăruiești sufletul tău. În tine rămâne dorința de a rămâne și floare și fruct, mai devreme sărutat de cel ce te-a așteptat să-l cunoști.
Șoaptele pe sub întâile raze ale soarelui sunt poeme născute din întâlnirea cu lumina care îți pole-iește obrazul, zâmbete de gene întredeschise șăgalnic în auriri de fantaste chemări. Ler de preaslăvire crește pe candelele frunților grele de atâta smerenie în față apariției valului uriaș al universului revărsat în efluvii de ființă infinită dăruită tuturor ca una.
Miresele uitate în ascunzișurile gândurilor de monarhi ai singurătății trec ținându-se de mână spre căile lactee ale botezului liniștitor întru împăcare a focului care pâlpâie veghea sufletelor curate ca mătasea în care se odihnesc ispitele sânului.
Copii frumoși, veniți de nu știu unde, pășesc agale pe linii de rouă, se duc la întâlnirea cu dimineața – ea îi așteaptă cu duioșie, le dă în dar limpezimi în vedere și le strecoară în buzunare cireșele buzelor calde ale mamelor lor care îi sărută pe frunte înainte de a merge la joacă. Numele lor, chemate de pescăruși peste vânturi, împletite cu razele odihnite pe aripi de gânduri, se prefac în poemele cântate de preoții artei și monahii sufletelor în diminețile sfinților îndrăgostiți de depărtări.
Adică Diminețile sfinților, op adus aici de Maria Ieva, dar limpezimea aceasta a zicerii m-a hipnotizat și n-am mai putut continua înspre sfinți. Citiți domniile-voastre mai departe.
Alensis De Nobilis